Tipărește Trimite unui prieten

Prima pagină > Surse de finanţare > Fonduri structurale

Fonduri structurale

 

Fondurile Structurale şi de Coeziune (sau Instrumente Structurale) sunt instrumentele financiare prin care Uniunea Europeană actionează pentru eliminarea disparităţilor economice şi sociale dintre regiuni, în scopul realizării coeziunii economice şi sociale.

Aceste Fonduri cuprind:

  • Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), care susţine dezvoltarea economică durabilă la nivel regional şi local prin mobilizarea capacităţilor locale şi diversificarea structurilor economice în domenii precum cercetare şi dezvoltare tehnologică, inovare şi antreprenoriat, societatea informatională, IMM-uri, protecţia mediului, turism, energie;
  • Fondul Social European (FSE), care contribuie la sporirea adaptabilităţii forţei de muncă şi a întreprinderilor, creşterea accesului pe piaţa forţei de muncă, prevenirea şomajului, prelungirea vieţii active şi creşterea gradului de participare pe piaţa muncii femeilor şi imigranţilor, sprijinirea incluziunii sociale a persoanelor dezavantajate şi combaterea discriminării;
  • Fondul de Coeziune (FC), prin care se finanţează proiecte din domeniul protecţiei mediului şi reţelelor de transport transeuropene, proiecte în domeniul dezvoltării durabile, precum şi proiecte care vizează îmbunătăţirea managementului traficului aerian şi rutier, modernizarea transportului urban, dezvoltarea şi modernizarea transportului modal.

Programele Operaţionale sunt documentele pe baza cărora se realizează programarea operatională şi implementarea efectivă a fondurilor structurale şi de coeziune. Programele Operaţionale prezintă domeniile majore de intervenţie care sunt co-finanţate de Fondurile Structurale şi de Coeziune.

Pentru detalierea implementării măsurilor Programului Operaţional Sectorial sau Regional, fiecare Autoritate de Management a elaborat câte un Document Cadru de Implementare. Acestea conţin informaţii care se referă la axele prioritare, domeniile majore de intervenţie, tipurile de proiecte şi criteriile de eligibilitate şi plafoanele de finanţare.